Ma plimb prin sectorul 5. Incerc sa
uit tot si sa ma linistesc . Cu cat mai mult nu iti pasa de ultima viata , cu
atat intri mai repede intr-una noua. Este pace in sectorul 5 , imi place aici.
Deobicei faceam plimbari lungi pe aici. E singurul loc unde cresc copacii ,
florile si toata vegetatia ce moare pe pamant.
De asemenea el se mareste din ce in
ce mai mult pe masura ce lumea ,,vie" moare .
M-am obisnuit cu adierea diminetii ,
mangaindu-mi fata , cu parfumul minunat al florilor , chiar si cu solitaritatea
sau melancolia ce o simteam de cele mai multe ori atunci cand ramaneam singura
.
Acum insa numai simt nimic , absolut
nimic , stiu doar ca trebuie sa imi gasesc un nou corp.
Ma plimb , gandindu-ma cat timp a
trecut pe pamant , de cand sunt aici. Poate un minut ? Poate trei . Totusi nu
conteaza.
Trec peste un pod . Dedesupt trece un
suvoi de energie acvatica. Da , asa este . Aici nu exista apa .
Dimensiunea asta e foarte complexa ,
fata de lumea oamenilor . Aici totul inseamna energie , acolo totul era
material , aici e doar energie .
Am ajuns in mijlocul unei paduri
virgine . Energia ma strapunge ca o sageata , si ma indeparteaza . Ma respinge
foarte rapid si violent , asa ca fug repede in sectorul 4 .
In purgatoriu sunt mii de sectoare ,
insa eu pot intra doar in primele 20 de sectoare . Sunt un suflet mai putin
evoluat asa ca sunt blocata energetic atunci cand vreau sa ajung la sectorul 20
.
Nu inteleg de ce . Ce mi se intampla
. Totul e pustiu si totul ma respinge .
Incep sa alerg.......”Unde sunt?”
Acum sunt intr-un loc necunoscut,
aurele din juru-mi erau total necunoscute dar placute. Au umpic de rau si de
bunatate. Imi aduce aminte de viata pe pamant. La coltul unei casei e un suflet
racitor, ma indrept spre el cu sfiala. E doar o imitatie al acelui sentiment.
Tot timpul e asa cam 10 ani ramai cu obisnuintele din viata anterioare cat esti
in purgatoriu. Il intreb :”Ce faci? Ai nevoie de ajutor? Pentru ca eu da. Nu
stiu unde sunt.”
Deodata s-a intors brusc la mine. Din
ochii ii curgea sange, iar dintii groaznici de ascutiti ma faceau sa nu pot sa
ii privesc, chiar daca nu ma speriau. Aura pe care mi-a dat-o m-a facut sa cad
la pamant.
......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................................................................................................................................................
. . . .
M-am trezit. Am adulmecat tot din
jurul meu, am investigat. Mi-am adus aminte. Am realizat ce s-a intamplat, cum
am murit. Acum stiu si ma gandesc cum sa ajung acasa.
Ma indrept spre un drum pustiu, nimeni
nu este aici sa ma vada asa ca ma pun jos. Ma simt pierduta, singurul lucru pe
care puteam sa il simti in purgatoriu si fix asta simteam eu. Imi e frica sa nu
ajung ca unul din sufletele de mai devreme. Sunt topita, sunt inferioara multor
capacitati pe care le-am avut pana acum. Am inceput sa tip.
.....Ma opresc. Am mers prea mult.
Nici nu stiu unde sunt. M-am ratacit prin purgatoriu. Intuitia mea imi da
indicatii false si ma invart in cerc.
Stau putin. Nu stiu cat a trecut,
nici nu ma intereseaza , insa zaresc pe cineva departe. E Soarele, s-a intors si el. „Cat timp am
lipsit?”Acum ma ingrijorez, ma intereseaza. Soarele trece pe langa mine, eu
stau jos si il privesc intens. Imi da mana sa ma ridic. Eu il refuz si deodata
mi se inchetoseaza imaginea.
................................................................................................................................
Lumina e naucitoare.”Heiiii? E cineva
acolo? Nu pot sa vad nimic” Nu pot sa imi deschid ochii, nu pot sa vad nimic.
Am inceput sa tip, nu stiam unde sunt, ma panicasem. Am devenit un suflet
pierdut.
....O voce calda imi spune usor” E
doar un vis! Trezeste-te!”
E Soarele, e langa mine, incearca sa
ma trezeasca. Sunt la mine acasa, in locul meu sfant. „ De unde stie unde
stau?”ma intreb confuza in propria minte.
Ma ridic si tac, incerc sa nu spun
nimic. Nu e nimic. Poate visez iar. El e dragostea mea, ce cauta el aici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu