Capitolul II: Instalarea.
Inaintam incet prin ceata densa ce ma
inconjura. „Iubire!” strigam neincetat. Deodata un barbat inalt s-a apropiat de
mine , aparand din senin. Mana lui fina mi-a atins pielea incordata.
S-a terminat a fost doar un vis , din
vietile anterioare . Nu mai tin minte cate am avut. Sentimentul era asa intens
, pacat ca a ramas doar o amintire. El era . Acela. Acela care in fiecare viata
imi apare in cale. As vrea sa stiu de ce. Ce ar trebui sa invat din toate
aceste intalniri cu acest individ. Pot sa spun ca il iubesc foarte mult , dar
nu pot fi cu el. El e mult mai diferit , chiar opusul a ceea ce sunt eu. Dar
totusi il iubesc . E asa de magnific. Nu
sunt singura care e indragostita de el. El
este cel mai dorit ,,mascul” dintre masculi. Parca ar fi un alfa printre
multi omega. Da..... Nu e posibil. Dar
intalnirile noastre sunt prea dese. Poate ma urmareste. Nu are cum a zis ca
suntem doar colegi de sector.
Totul e in capul meu.
....
Liniste. E asa de frumos , totul e
asa de linistit. Astept cu nepasare poarta sa se deschida si incep sa nu ma mai
gandesc la nimic. Acum incerc sa imi inchipui ceva , orice , dar nu pot.
Cateodata asa se intampla , cand ma blochez nu mai pot face nimic. Asteptarea
asta ma chinuie asa de tare. Bine ca e pace in jurul meu , daca ar fi zarva ,
m-as enerva foarte tare. Asa sunt eu. Complicata.
Din nou sentimentul de frica se
intipareste in minte si nu pot scapa de el. ,,De ce am vrut sa mor? De ce am
murit? Nu.... Nu trebuia . Trebuia sa fiu langa ai mei , sa ii tin eu ,tare. Eu
sunt piatra lor. Eu sunt speranta lor. Vreau inapoi.”
Lacrimi sarate cad pe fata mea , fara
pasare. Nu simt nimic, dar plang. Ma sterg si privesc in sus. Nu vad nimic.
Totul e alb. Pare o vesnicie , asteptand in acest nimic. „Phew!”
am rasuflat usurata.
Portile se deschid in fata mea. O
lumina ma impiedica sa vad. Sunt obisnuita , am fost de multe ori aici. Pasesc
inainte si incerc sa disting ceva in jur, dar totul este neclar.
Pasari ciripesc inocente. E zarva
acum, dar nu ma deranjeaza . Acum vad. Vad cum cateva pisici se joaca in iarba
si cum doua fete vorbesc pe o banca de langa mine. Ma gandesc la ce s-ar putea
intampla acum ca sunt aici. Cu cine ma pot intalni din cine stiu, si din cine
iubesc. Nu vreau sa vad pe nimeni. Nu
vreau sa moara , mai bine traiesc viata aceea decat sa astepte aici sute de ani
pentru o viata noua. Pentru ca asa nu vor putea evolua , nu isi pot urmari
destinul. Pasesc pe pietrele vechi ce sunt infipte in iarba de cateva sute de
ani. Vantul imi bate prin par si simt cum ma linisteste raceala dulce si fina
.Ma indrept spre sectorul meu. Aici e intrarea . Aici stau cei noi. Eu sunt
veche. Si inca nu destul. De mult imi petrec eu vremea pe aici. Nu am fost un
copil bun, asta pot sa spun despre mine. Eu am fost copilul problema. Poate nu intotdeauna dar , nu am fost cea mai
cuminte fata din sector.
Am ajuns rapid, de obicei ma pot
teleporta daca vreau asta , asa ca am facut-o. E pustiu. Sectorul meu este in
perioada vietii. Sunt singura , asa ca ma duc in casa mea. O pace sinistra invaluie tot in jurul meu. Ma
simt prost. Defapt nu simt, pur simplu imi inchipui ca simt. Imi amintesc prietenii mei din ultima viata si regret ca i-am lasat. „Oare il intereseaza
de mine?” spun cu voce tare ,
revenindu-mi iar acea obsesie .
Ma instalez in casa mea , veche dar
frumoasa. Ma simt bine. Insfarsit am uitat de EL.
Ma gandesc acum si incep sa
realizez ca sunt iar , acasa . In
PURGATORIU. E un loc frumos, linistit, aici nimeni nu e rau sau bun , toti
suntem egali . Poate pentru ca nu avem deloc sentimente. Purgatoriul este
impartit in sectoare . Nu stiu cate sectoare sunt si nici nu imi pasa. Aici
este locul in care sufletele locuiesc dupa ce isi termina viata in lumea
oamenilor sau lumea muritorilor. Aici sufletul se regaseste dupa ce moare in
viata omeneasca . De obicei sufletul este foarte epuizat dupa o moarte in lumea
oamenilor , pentru ca el incepe sa se dezintegreze in lumea oamenilor , de
aceea el a parasit corpul , pentru a se reface. Daca sufletul se opreste din
evoluat in lumea oamenilor si se deconecteaza de tot de lumea celesta sau lumea
nemuritoare si el incepe sa involueze, Universul face in asa fel ca el sa se
conecteze din nou cu lumea celesta , asa corpul moare.
Purgatoriul este cel mai frumos loc
din lume si pot jura ca e si cel mai linistit. Viata omeneasca este foarte dura
dar ne ajuta sa evoluam si e si frumoasa daca lasam ca destinul sa-si faca
treaba.
Gandul cel mai stresant iar isi face
aparitia in mintea mea. Nu imi pot aduce aminte cum am murit. De fiecare data
cand am murit imi aduceam perfect aminte cum , dar de data asta totul este intunecat precum
o noapte de vara in lumea muritorilor.
Imi aduc aminte ce mult am evoluat in
ultima viata. Aveam mari sanse sa ajung un om important , dar ceva s-a
intamplat. Mi-am adus aminte cateva fragmente din celelalte vietii , asa ceva
nu puteam face in altele. Pot simti durerea pe care o simteam in ultima vreme.
Era doar in mintea mea dar parea asa reala . Nu imi pot explica de ce , dar
sufeream . Mintea imi juca feste , isi batea joc de mine. Incepusem sa imi
ranesc parintii ,nu fizic ci psihic , ii speriam prin comportamentul meu
deviant. Nu pot sa imi dau seama ce aveam . Era ciudat , simteam de parca toata
lumea ma ura , nu ma suporta sau vroia ceva de la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu